Insulele Ciclade
Vacanță programată · 7 zile · 5 — 12 septembrie 2026

Insulele Ciclade

Vacanță pe mare

Insulele Ciclade

În mijlocul Mării Egee, acolo unde vântul poartă miros de sare și libertate.

Vulcani stinși, stânci albe sculptate de valuri și sate tradiționale cocoțate pe versanți formează un decor desprins din povești. O aventură pe mare în Cyclade înseamnă libertate pură — în fiecare zi, un alt golf ascuns, ape de un albastru imposibil de descris și seri petrecute sub cerul plin de stele.

Durată7 zile
Perioadă5 — 12 septembrie 2026
TipVacanță programată

Repere din traseu

  • Ziua 1 · 5 septembrie · Alimos → Cap SounioNe întâlnim în Marina Alimos la ora 15:00 pentru check-in și aprovizionare. Plecăm spre Cap Sounio, unde ancorăm sub templul lui Poseidon și admirăm apusul peste ruinele antice.
  • Ziua 2 · 6 septembrie · Cap Sounio → KythnosPornim spre Kythnos, una dintre cele mai autentice insule din Ciclade, cu plaje liniștite și ape termale la Loutra. Petrecem ziua înotând, relaxându-ne și explorând satul tradițional.
  • Ziua 3 · 7 septembrie · Kythnos → MilosNe îndreptăm spre Milos, cu o oprire pentru baie în apele turcoaz ale golfului Kolona. Seara descoperim portul Adamas și servim cina într-o tavernă locală.
  • Ziua 4 · 8 septembrie · Milos → FolegandrosNavigăm spre Folegandros, renumită pentru Chora, unul dintre cele mai frumoase sate din Ciclade. Seara explorăm străduțele înguste și atmosfera romantică a insulei.
  • Ziua 5 · 9 septembrie · Folegandros → Sifnos → SerifosNe oprim în Sifnos pentru baie și o scurtă plimbare printr-un sat alb, apoi continuăm spre Serifos, cu plaje sălbatice și taverne autentice. Seara urcăm până în Chora pentru priveliște.
  • Ziua 6 · 10 septembrie · Serifos → KeaPornim spre Kea și ne oprim pentru o baie într-un golf retras. Seara explorăm portul Vourkari și savurăm o cină tradițională grecească la malul apei.
  • Ziua 7 · 11 septembrie · Kea → Marina AlimosNavigăm înapoi spre Atena, cu opriri pentru baie lângă Cap Sounio. Ajungem în Marina Alimos după-amiaza, facem check-out și sărbătorim o săptămână plină de aventură și prietenii noi.
  • Ziua 8 · 12 septembrie · debarcareDupă micul dejun predăm bărcile și ne luăm rămas-bun, cu inimile pline de amintiri și promisiunea unei reîntoarceri în Marea Egee.

Cine poate participa

Oricine își dorește o vacanță activă pe barcă, explorând insulele grecești pline de cultură și tradiții. Nu e nevoie de experiență anterioară pe barcă, SUP sau înot — te învățăm tot ce ai nevoie, de la zero.

Ce include

  • Închirierea și asigurarea bărcii
  • 7 nopți de cazare pe barcă
  • Skipper autorizat român
  • Lenjerie de pat și prosoape
  • Motor dinghy
  • Curățenia finală
  • Consultanță gratuită în alegerea zborurilor
  • Asistență turistică pe tot parcursul evenimentului

Nu include

  • Transportul până la portul de îmbarcare (Alimos Marina, Atena)
  • Motorină, taxe portuare, apă, electricitate (~30 euro/persoană)
  • Mâncarea și băuturile, inclusiv pentru skipper (~80 euro/persoană)
  • Garanție colectivă — 100 euro/persoană, returnabilă integral

820€/persoană, plătibil în 3 tranșe: 260€ la înscriere, 260€ până la 5 august 2026, 300€ cash la îmbarcare. Bonus: 50€ reducere pentru primii 8 participanți. Upgrade catamaran: +150€.